„Jurnal de refacere” este un demers unic în presa sportivă din România. ProSport își propune să urmărească viața unui fotbalist care în lunile următoare se va lupta să revină pe teren. Început duminică, 22 decembrie, de ziua lui Dan Roman, jurnalul va dura până în momentul în care atacantul lui Gaz Metan, accidentat grav joi, 19 decembrie, la Botoșani, va lovi din nou mingea într-un meci de fotbal.
ZIUA 64 – DESPRE GREȘELI
Mai am puțin și ajung în București… pe drumul de întoarcere de la Brașov am văzut o grămadă de mașini cu steaguri ale Petrolului, mergeau la meci. A creat destul de mult entuziasm venirea lui Mutu și o să mă uit și eu la meci să văd cum joacă. M-am uitat astăzi și la Dinamo – Viitorul. De fapt, la repriza a doua. Păcat de băiatul acela, Cioinac… e destul de dificil să treci peste un astfel de moment, să știi că ai făcut două greșeli care au întors rezultatul meciului. Bine, la autogol nu a fost vina lui neapărat, pentru că l-a lovit mingea. Dar, repet, e greu. Știu din proprie experiență, pentru că, atunci când eram la Bistrița, mi s-a întâmplat și mie să greșesc grav și m-a urmărit destul de mult chestia asta. Important în astfel de momente e să ți se dea încredere, să joci imediat, ca să poți să treci mai repede peste. Doar așa poți să depășești momentul.
De puțin timp am intrat în casă și m-am pus să mă uit la meci, la Oțelul – Pandurii. Vreau să-l văd pe Bud, fostul meu coleg de la Mediaș. Iar mâine sunt curios să văd cum o să joace Petrolul, acum că a venit și Mutu. Noi avem abia luni, cu Poli, și, sincer, cred că o să câștigăm. Am vorbit cu băieții, toată lumea e bine la echipă… Eu o să vin duminică în București, că am plecat într-o scurtă vizită la Brașov. Mă simt bine, chiar dacă am febră peste tot… la mâini, la spate (râde). (despre jocurile mai slabe pe care le fac anumite echipe după ce revin din cantonamente) Pentru asta n-am găsit niciodată o explicație, dar să știi că jocul începe să se lege cu adevărat abia după două-trei etape. Nu înțeleg de ce…
(fericit) Am zis ieri că a fost greu, dar azi a fost și mai și…. Ne-a încărcat bine de tot, așa, ca pentru weekend. Dar mă simt foarte bine, pentru că simt și văd că progresez. Și piciorul mi-e ceva mai bine acum, s-a mai dezumflat și mă încap, în sfrâșit, tenișii. Trag tare la antrenamente pentru că sunt conștient că o să fiu, din punct de vedere fizic, așa cum n-am fost niciodată. Și asta îmi dă o stare de bine. Iar timpul trece destul de repede, săptămâna asta nici n-am simțit-o. Ah, apropo, mâine se fac două luni de când m-am operat (râde). Luni avem și meci, cu Timișoara, trebuie să încep să dau telefoanele de încurajare (râde)
Crede-mă că îmi tremurau și mâinile din cauza oboselii. Am stat în jur de patru ore la antrenament și pot să spun că am început programul spartan. Am început să încarc cu adevărat acum, primele două zile fiind, mai degrabă, de acomodare. Dar mă simt foarte bine, în ciuda stării de oboseală pe care am avut-o după ce am terminat antrenamentul. Am mers acasă, am dormit de prânz și acum, pe seară, am ieșit să mănânc ceva. Din câte am înțeles, peste două săptămâni o să încep să fac de câte două ori pe zi. Două antrenamente a câte trei ore. Nu-i nicio problemă, o să trag tare să revin. Iar Ovidiu, pfffaaai, e un super profesionist. Chiar mă bucur că m-am lăsat pe mâna lui și că s-a oferit să mă ajute! În timpul antrenamentelor, apropo, nu există pauze. Dacă durează trei orei, atunci acela este și timpul efectiv de lucru. Nu ai, să zicem, 10 minute în care să te oprești. Singura pauză, dacă i se poate spune așa, este atunci când treci de la un exercițiu la altul. Când voi termina recuperarea voi fi apt să intru la antrenamente…
Azi am lucrat ceva mai tare, am început să încarc… Antrenamentul a durat 3 ore și jumătate și am început să lucrez și pentru musculatură: flotări, abdomene… Flotările le fac cu stângul pe pământ, iar tibia piciorul drept o pun pe un burete… încă nu pot pune dreptul pe sol. A fost destul de greu, dar mă simt atât de bine! E oboseala aia specifică efortului intens și îmi lipsea sentimentul acesta, sincer să fiu. Iar mâine va fi mai greu, așa mi-a spus Ovidiu. M-a pus în gardă, să știu la ce să mă aștept. Acum, pe seară, am ieșit să mă întâlnesc la un suc cu Dragoș Balauru, suntem prieteni buni de când juca la U Cluj și am profitat de ocazie să ne vedem. Ah, o chestie tare azi: era să rămână Andreea fără permis (râde). Sincer, nu a fost vina ei, dar, oricum, am nimerit și un polițist de treabă. I-am explicat că sunt accidentat și că nu pot să conduc. M-a întrebat unde joc, i-am spus și apoi cred că a verificat pe internet (râde). A fost foarte de treabă.
ZIUA 60 – MERSUL FĂ‚RĂ‚ CÂRJE
Antrenamentele merg bine, azi am făcut două ore și jumătate, iar acum, pe seară, o să mai lucrez un pic în plus… N-o să mai merg să văd Steaua – U Cluj, o să văd meciul acasă. Am încercat să merg puțin și fără cârje, dar mi-e destul de greu în momentul de față. Știi cum sunt? Pot să fac doar pași mici, ca un batrânel… Dar o să fie bine până la urmă. În timpul antrenamentelor nu pun piciorul în pământ. Dar fac tot felul de exerciții pentru a recăpăta mobilitatea gleznei…
Am început pe la 13:00 antrenamentul și am terminat pe la 16:30. Acum, în perioada asta, nu pot să încarc prea mult glezna și lucrez pentru mobilitate. De fapt, acum lucrez la psihic pentru că intervine rutina… o să fac aceleași exerciții de fiecare dată, cu destul de multe repetări. Fac același exercițiu de câte 200 de ori… Asta mi-a spus și Ovidiu Kurti, că trebuie să am răbdare cu mine pentru că va dura ceva. Accidentarea mea, spune el, e de opt luni și recuperarea n-o să țină doar două-trei luni, cum credeam eu. Dar prima zi a fost ok, mai ales că nu sunt singur acolo…. mai vin și Cojocnean, Predescu, Matulevicius, chiar și Filip. Mai faci o glumă, mai vorbești și trece timpul ceva mai repede…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER